Prima bătălie politică pierdută de Trump. Cum a fost sabotat din interior

Prima bătălie politică pierdută de Trump. Cum a fost sabotat din interior
Publicat: 25/03/2017, 12:40

Republicanii au fost nevoiți să retragă legea de reformare a sistemului de sănătate al SUA, care ar fi anulat cea mai mare parte din „Obamacare”, vineri, după ce au realizat că nu pot strânge voturile necesare pentru a trece legea, deși dețin majoritatea în ambele camere ale Congresului. Este prima înfrângere politică majoră pentru Donald Trump, a cărui administrație suferă deja de pe urma opoziției și anulării parțiale în instanțe a blocadelor impuse imigranților și cetățenilor din mai multe state musulmane, precum și de pe urma acuzațiilor și anchetei FBI privind legăturile cu Rusia ale unor oameni-cheie din echipa sa.

Paul Ryan, președintele Camerei Reprezentanților, a recunoscut înfrângerea, vineri după-amiază: „Am fost aproape astăzi, dar nu am reușit. Va trebui să trăim cu Obamacare în viitorul apropiat”.

„E gata, e moartă (DOA – dead on arrival)”, a declarat și Greg Walden, președintele republican al Comisiei de Energie și Comerț, care a redactat o mare parte din legislația respectivă.

Președintele Donald Trump a declarat că nu le va mai cere liderilor republicani să reintroducă pe agenda Congresului acest act, cel puțin în săptămânile viitoare. El însă a încercat să dea vina pe democrați pentru eșecul propriului partid.

„Nu am putut obține nici măcar un vot democrat. Nu dau vina pe Paul (Ryan)”, a declarat Trump, la scurt timp după ce anunțul abandonării actului legislativ a fost făcut.

„După cum știți, spun asta de ani de zile, cel mai bun lucru este să lăsăm Obamacare să explodeze și apoi să mergem să batem palma cu democrații și să avem o înțelegere. Și ei vor veni la noi, nu va trebui să mergem noi la ei”, a mai declarat Trump, conform presei americane.

Răsturnarea Obamacare a fost una dintre marile promisiuni de campanie ale lui Donald Trump, pe care acum are dificultăți să o pună în practică, iar ceea ce este mai grav este că nici măcar partidul care l-a adus la Casa Albă nu sprijină în totalitate această legislație.

Disputele pe politicile din sănătate au apărut chiar în rândul republicanilor. Conservatorii duri s-au plâns că actul legislativ redactat de Paul Ryan a păstrat prea mult din Obamacare, în timp ce republicanii moderați s-au temut că reducerile de taxe și Medicaid i-ar lăsa pe alegătorii lor neasigurați medical, iar statele s-ar trezi cu găuri în buget, scrie Washington Post.

În același timp, nici opinia publică nu pare să favorizeze modificarea drastică a Obamacare, un sondaj de opinie al Universității Quinnipiac arătând că 56% dintre respondenți nu au fost de acord cu legislația propusă de republicani și doar 17% au fost de acord, restul fiind indeciși.

Vineri, în Camera Reprezentanților, a existat o ruptură evidentă în rândul republicanilor. Reprezentantul din New Jersey, Rodney Frelinghuysen, a calificat actul normativ drept „inacceptabil”, spunând că modificările „ridică probleme grave de acoperire și costuri”: „La 7 ani de la adoptarea Obamacare, doream să sprijin o legislație care să aducă modificări pozitive și să salveze sistemul de sănătate din America. Din păcate, legislația aflată în Cameră astăzi este inacceptabilă, pentru că ar aduce costuri noi semnificative și bariere pentru îngrijirea alegătorilor mei din New Jersey”.

Poziții similare au avut și alți republicani de bază, David Joyce din Ohio sau Barbara Comstock din Virginia, o veche aliată a lui Paul Ryan.

Principalul motiv pentru care actul legislativ a picat a fost opoziția grupului republican conservator din Camera Reprezentanților, care a dorit pași mai agresivi în scăderea costurilor de asigurare medicală și pentru eliminarea reglementărilor federale ale produselor de asigurare.

Vineri, imediat după prânz, Paul Ryan a mers la Casa Albă pentru a-l informa pe Donald Trump că nu are voturile necesare. Apoi, într-o convorbire telefonică ce a avut loc în jur de ora 15, cei doi au convenit că mai bine retrag actul de la vot, decât să îl vadă respins. Trump a susținut că republicanilor le-ar mai fi trebuit 10-15 voturi pentru a obține adoptarea.

„Nu te poți preface că e o victorie pentru noi. Probabil că șampania care nu a fost destupată în noiembrie a fost folosită în această seară”, a spus republicanul de Nort Carolina, Mark Walker.

Actul republican ar fi eliminat penalizările de taxe pentru americanii fără asigurare medicală, ar fi readus la forma inițială standardele federale de asigurare, ar fi redus primele pentru asigurări private de sănătate și ar fi impus noi limite la cheltuielile pentru Medicaid, programul federal care acoperă peste 70 de milioane de americani cu venituri reduse. Actul ar fi eliminat și sute de miliarde de dolari care se strângeau ca taxe din Obamacare și ar fi tăiat și fondurile federale pentru Planificarea Parentală, pentru un an, explică New York Times.

Aceste modificări nu i-au convins însă nici pe republicanii conservatori, nici pe cei moderați, în timp ce biroul pentru buget a avertizat că noua legislație ar crește prețul primelor de asigurare, pe termen scurt, iar asta ar fi însemnat că pentru americanii aflați în pragul pensiei, costul asigurării să crească abrupt.

„Știți ce? Am venit aici să fac sistemul de sănătate cum trebuie”, a explicat republicanul de Arizona Paul Gosar. „Un vot negativ înseamnă că îl salvăm pe Donald Trump de o majoritate democrată în 2019″, a spus și republicanul de Texas Louie Gohmert, unul dintre susținătorii cei mai fervenți ai lui Trump.

„Asta nu e arta negocierii (art of the deal, aluzie la titlul cărții lui Donald Trump)”, a declarat un democrat, în timp ce un republican l-a dat exemplu pe Reagan în defavoarea lui Trump: „Să urmeze exemplul lui Ronald Reagan. El era un maestru; construia consensul. El zicea – mă mulțumesc cu 80% și o să mă întorc pentru restul de 20% mai târziu”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...